Antena 3 CNN Actualitate Ce avere avea Silviu Prigoană. Cea mai scumpă casă a sa, de 850.000 de dolari, era în Chicago. Avea și datorii de peste 5 mil. euro

Ce avere avea Silviu Prigoană. Cea mai scumpă casă a sa, de 850.000 de dolari, era în Chicago. Avea și datorii de peste 5 mil. euro

Georgiana Murgilă
1 minut de citit Publicat la 14:24 13 Noi 2024 Modificat la 15:21 13 Noi 2024

Silviu Prigoană și-a transferat averea pe numele fiilor săi din prima căsătorie, în special către Honorius Prigoană. Potrivit fostului său avocat, Cristian Sîrbu, Prigoană și-a exprimat dorința de a se retrage din afaceri, rămânând doar cu pensia. Acesta avea o avere impresionantă, incluzând imobile de lux, terenuri și colecții valoroase de artă și bijuterii, dar și datorii considerabile.

„Eu l-am reprezentat până a trecut firmele pe numele băiatului. Acum mulţi ani, nu mai ştiu, înainte de pandemie, a zis: Bă, eu mă retrag, nu mai vreau să aşa. Asta a fost chestia, el a trecut pe numele copiilor, băieţilor cei mari, băiatului de fapt, pe numele lui Honorius mai mult. A vrut să nu mai aibă treabă cu businessurile. A trecut totul pe numele copiilor, deci totul, el nu a mai rămas decât cu pensia”, a declarat Cristian Sîrbu, fostul avocat al lui Silviu Prigoană.

Silviu Prigoană avea mai multe firme pe care le-a pus pe numele fiului său cel mare, Honorius Prigoană.

În ultima declarație de avere, în calitate de parlamentar, acesta avea în posesia sa 350.000 m² de terenuri. Este vorba despre 22 de terenuri.

Acesta avea și 21 de imobile, cele mai scumpe dintre ele fiind în Capitală.

Unul dintre ele, aflat în Sectorul 3 din București avea piscină, cinema și un cazinou pe care îl foloseau el și prietenii săi.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu: "Avocatul și menajera mi-au țipat să plec. În casa copiilor mei sunt arme, Doamne ferește de un gest disperat!"

Silviu Prigoană avea mai multe pasiuni. De exemplu, colecționa timbre în valoare de 10.000 euro și avea colecții muzicale în valoare de 100.000 euro.

Acesta avea și o colecție de ceasuri care valora 50.000 de euro, dar și de opere de artă de mii de euro.

Cea mai scumpă locuință pe care Prigoană o deținea era în Chicago, SUA, și este estimat la aproximativ 850.000 de dolari.

De asemenea, Silviu Prigoană avea mai multe afaceri. Vorbim despre acțiuni pe care acesta le deținea la mai multe firme, acțiuni pe care, potrivit surselor noastre, le-a donat în mod egal către cei patru fii ai săi, însă totul este administrat de fiul cel mare.

Dar Prigoană nu avea doar avere, ci și datorii. Potrivit surselor Antena 3 CNN, acestea erau de 2,547 milioane de lei și 5,15 milioane de euro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole