Antena 3 CNN Actualitate Ce avere are noul președinte al ANAF, Mirela Călugăreanu

Ce avere are noul președinte al ANAF, Mirela Călugăreanu

1 minut de citit Publicat la 16:11 18 Iul 2017 Modificat la 16:11 18 Iul 2017

Noul preşedinte al ANAF, Mirela Călugăreanu, are împreună cu soţul său patru terenuri, trei dintre ele intravilane, o casă de 220 de metri pătraţi în Capitală, o casă de vacanţă şi un apartament.

Conform celei mai recente declaraţii de avere din iunie 2017, Mirela Călugăreanu are împreună cu soţul său trei terenuri intravilane - două în Bucureşti şi unul în Giurgiu. Tot în Giurgiu, ea are o cotă parte dintr-un teren de 40.400 de metri pătraţi moştenit în 2015. Cele două tereniuri din Bucureşti sunt cumpărate în 2004 şi 2006, iar cel din Giurgiu este achiziţionat în 1996, scrie News.ro.

De asemenea, ea are o casă de 220 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărată în 2004, o casă de vacanţă în Giurgiu, un apartament de 55 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat în 2014, şi o cotă parte dintr-o casă moştenită tot în Capitală, în 2015.

Noul şef al ANAF are şi un autoturism Land Rover fabricat în 2010. Anul trecut, ea a vândut un autoturism cu 7.000 de euro. În declaraţia de avere, este consemnată şi o renunţare la moştenire în favoarea lui Sever Călugăreanu, la o cotă dintr-un imobil. Mirela Călugăreanu are şi un depozit bancar de 60.000 de euro deschis în 2008. În decaraţia de avere, la capitolul active financiare mai apare şi suma de 18.000 de euro, între cele două sume existând menţiunea "ridicaţi şi nedepuşi". După această menţiune figurează anul 2016 şi suma de 18.000 de euro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole