Antena 3 CNN Actualitate Locale Ce au găsit jandarmii unui post montan pe o pârtie după topirea zăpezii. Era acolo din februarie

Ce au găsit jandarmii unui post montan pe o pârtie după topirea zăpezii. Era acolo din februarie

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:31 09 Apr 2018 Modificat la 20:31 09 Apr 2018

Jandarmii postului montan Padiş au găsit, la sfârşitul săptămânii trecute, pe pârtia de la Vârtop, odată cu topirea zăpezii, un portofel cu acte şi bani ce fusese pierdut în februarie de un turist, a anunţat luni, printr-un comunicat, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor.

„Cum zăpada a început să se topească pe pârtie, colegii noştri au observat portofelul într-un petec de pământ în timpul patrulării obişnuite în satul de vacanţă. Cu toate că avea o anumită sumă de bani, important e că persoana şi-a recăpătat acte de identitate”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor, Ioan Bizău.

Portofelul a fost găsit pe la mijlocul pârtiei Piatra Grăitoare. Acesta conţinea o sumă de bani în lei şi valută, un act de identitate, un certificat de naştere, precum şi un card de sănătate şi un card bancar.

Jandarmii au reuşit să ia legătura cu proprietarul portmoneului.

Sursă: Agerpres
Etichete: Bihor partie
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole