Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce ai voie și ce nu ai voie să spui la spovedanie

Ce ai voie și ce nu ai voie să spui la spovedanie

1 minut de citit Publicat la 18:48 05 Apr 2018 Modificat la 18:48 05 Apr 2018

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez, omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Ruşinea de preot nu trebuie să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic.

În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat sau dimpotrivă.

Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.

Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incomplete, potrivit doxologia.ro.

Etichete: spovedanie preot
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole