Antena 3 CNN Actualitate Ce a pățit primarul din Miercurea Ciuc după ce a arborat pe primărie steagul Ungariei și cel secuiesc

Ce a pățit primarul din Miercurea Ciuc după ce a arborat pe primărie steagul Ungariei și cel secuiesc

1 minut de citit Publicat la 11:20 14 Iun 2016 Modificat la 11:20 14 Iun 2016

Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat motivarea deciziei de respingere a recursului primarului Raduly Robert din Miercurea Ciuc împotriva sentinței Tribunalului Harghita prin care a fost obligat să îndepărteze drapelul Ungariei și steagul secuiesc din Primăria Miercurea Ciuc. Sentința este definitivă.

În luna februarie a.c. Tribunalul Harghita a admis acțiunea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) și l-a obligat pe Primarul municipiului Miercurea Ciuc să îndepărteze toate steagurile, cu excepția drapelului României și cel al Uniunii Europene, din incinta și de pe fațada Primăriei Miercurea Ciuc, scrie jurnalistul Dan Tanasă pe blogul său.

Instanța a constatat astfel arborarea nelegală a drapelului Ungariei, a steagului secuiesc și a steagului municipiului Miercurea Ciuc în incinta și pe fațada Primăriei Miercurea Ciuc.

În acest moment, în incinta Primăriei Miercurea Ciuc și pe fațada instituției condusă UDMR-istul Raduly Robert, cercetat pentru fapte de corupție, sunt arborate ilegal drapelul Ungariei, steagul secuiesc și un steag alb, steagul orașului.

sursa: Facebook

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc este obligat acum definitiv să înlăture steagul secuiesc, drapelul Ungariei și steagul local din toate spațiile din Primăria Miercurea Ciuc, inclusiv de pe fațada instituției, după ce instanța a constatat nelegalitatea arborării acestor steaguri „la sediul Primăriei municipiului Miercurea Ciuc/Consiliului Local Miercurea Ciuc”.

Instanța nu face referire de fațada clădirii, ca atare instanța a constatat nelegalitatea arborării celor trei steaguri atât pe fațada instituției cât și în sala de ședințe a instituției și în biroul primarului din Miercurea Ciuc sau în orice altă sală a instituției.

Mai mult detalii, pe dantanasa.ro.

Etichete: dan tanasa UDMR
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole