Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la Antena 1, trei cupluri cu puterea de a rămâne „2k1”, orice li s-ar întâmpla în viaţă îşi vor petrece după-amiaza alături de Mirela Vaida, în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”. Luminiţa Anghel şi Silviu Dumitriade, Simona Nae şi Bogdan Topciu şi Violeta Șmîșleaeva şi Marcel Pavel, unii dintre ei chiar la a doua apariţie în cadrul quiz show-ului, vor stârni hohote de râs pe platoul emisiunii cu mărturisile din viaţa lor.
Provocat de rubrica „Psihologie de cuplu”, şi mai exact de întrebarea „Dintre voi doi, cine e mai gelos?”, Marcel Pavel va face o destăinuire de zile mari. „Eu, bineînţeles!”, va accetua el, iar Mirela va completa: „E adevărat că nu l-ai lăsat nici măcar pe băiatul nostru de la sunet să o cableze? A venit marcat băiatul, în culise. Este o premieră la noi, la câţi invitaţi avem zilnic, niciun bărbat nu i-a mai spus până acum să îi cableze nevasta!”. Îndrăgitul interpret însă nu se va lăsa, spunând: „Uite cum voia el să o cableze pe nevasta mea: <<doamnă, să ştiţi că nu pot să vă prind lavaliera decât de sutien!>>. Mă ţi-e rău, i-am zis?!”, mărturisind, printre hohotele de râs ale tuturor celor aflaţi în platou, că i-a pus singur lavaliera soţiei sale. Ba mai mult, Luminiţa Anghel a spus şi ea: „Atenţie mare, Marcel s-a reapucat de box!”.
Ce dezvăluiri vor mai face invitaţii Mirelei Vaida din această ediţie, dar şi dacă vor reuşi sau nu aceştia să demonstreze că sunt cuplul perfect, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.