Antena 3 CNN Sport Ce i-a cerut David Popovici lui Moş Crăciun: "Ştiu ce mă bucură pe mine cel mai mult" | Mesajul sportivului pentru români de sărbători

Ce i-a cerut David Popovici lui Moş Crăciun: "Ştiu ce mă bucură pe mine cel mai mult" | Mesajul sportivului pentru români de sărbători

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 13:00 23 Dec 2022 Modificat la 13:00 23 Dec 2022

Anul 2022 a fost un an cu multe medalii pentru David Popovici, sportivul a reuşit să bată recorduri mondiale şi europene şi să devină multiplu campion european şi mondial.

Cu ocazia sărbătorilor, înotătorul are câteva zile libere pe care le va petrece cu familia.

„Le transmit oamenilor să se relaxeze în această perioadă, să stea cu familia, nu strică niciodată o întrunire, noi asta vom face. Este puţin trist că avem nevoie de ocazii să ne vedem cu toţii mai des", a spus el.

„Crăciunul pentru mine înseamnă să nu pot adormi seara de entuziasm şi să-mi doresc să-l prind noaptea când vine, dar să nu-l văd niciodată de obosit ce sunt şi să dorm ca un buştean. Când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc şi la zăpadă, n-am mai avut parte noi în ultimii ani, dar sper să avem parte anul acesta", a precizat Popovici.

Anul acesta nu ştie ce să-i ceară lui Moş Crăciun, dar recunoaşte că îi place mai mult să ofere daruri, decât să primească.

„Nu m-am gândit ce îmi doresc eu de Crăciun, nici la ce le voi lua părinţilor, dar ştiu ceea ce mă bucură pe mine cel mai mult: să fac cadouri oamenilor dragi. Mereu când ofer un cadou si fac fericit pe cineva mă simt mai bine decât dacă primesc eu ceva. Nu ştiu dacă neapărat anul acesta, dar vreau să le dau alor mei măcar ce mi-au oferit ei de-a lungul vieţii, dacă nu chiar înmulţit", a adăugat el.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole