Antena 3 CNN Actualitate Justiție CCR: „Prevederea conform căreia polițistul poate fi asistat de un coleg și nu de un avocat în comisia de disciplină este neconstituțională”

CCR: „Prevederea conform căreia polițistul poate fi asistat de un coleg și nu de un avocat în comisia de disciplină este neconstituțională”

1 minut de citit Publicat la 20:53 17 Oct 2017 Modificat la 20:53 17 Oct 2017

Prevederea conform căreia polițistul poate fi asistat de un coleg și nu de un avocat în comisia de disciplină este neconstituțională, a decis, marți, Curtea Constituțională a României (CCR).

Potrivit unui comunicat al CCR, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.59 alin.(7) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, care prevede că „în fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corp".

În urma deliberării, Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului în cauză.

„În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora în fața consiliilor de disciplină polițistul are dreptul de a fi asistat de un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de Corpul ofițerilor de poliție, încalcă dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurii disciplinare, ca parte a dreptului la apărare, prevăzut de art.24 alin.(1) din Constituție. Curtea a reținut că, în absența oricărei circumstanțieri, norma fundamentală invocată are aplicabilitate și în afara sferei judiciare, așadar inclusiv în cadrul procedurii disciplinare", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, dreptul la apărare conține numeroase prerogative, printre care și posibilitatea persoanei de a beneficia de asistență juridică "în condițiile reglementate prin legislația aplicabilă acestei forme de activitate juridică".

Prin aceeași decizie, CCR a respins cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate sau inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate ridicate cu privire la prevederi cuprinse în alte cinci articole ale Statutului polițistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii 81/2015 pentru modificarea și completarea Legii 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și pentru modificarea art.7 alin.(2) din Legea 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie și se comunică Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curții de Apel Galați — Secția contencios administrativ și fiscal.

Sursă: Agerpres
Etichete: CCR coleg avocat
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole