Antena 3 CNN Actualitate Justiție Răsturnare de situație în alegerile CCR. PNL contestă numirea lui Marian Enache

Răsturnare de situație în alegerile CCR. PNL contestă numirea lui Marian Enache

<1 minut de citit Publicat la 22:51 22 Iun 2016 Modificat la 22:51 22 Iun 2016

Grupul PNL din Senat a depus miercuri o sesizare la Curtea Constituţională, contestânt numirea deputatului Marian Enache (ex-UNPR, ex-PSD) ca judecător al CCR pe motiv că acesta nu a avut susţinerea niciunui grup parlamentar, argumentând în acest fel că orice român s-ar putea autopropune.

''În ceea ce priveşte numirea la Curtea Constituţională de către Camera Deputaţilor şi Senat, legiuitorul a apreciat că se impune un filtru şi anume susţinerea unei/unor candidaturi de către grupuri parlamentare, senatori şi deputaţi'', scriu senatorii PNL în sesizarea înaintată CCR. ''Prin interpretarea istorico-teleologică, apreciem că legiuitorul ordinar (…) a avut în vedere ca parlamentarii să respecte, în sensul de a nu încălca, drepturile Camerei din care fac parte'', mai explică liberalii.

Senatorii PNL spun că numirea lui Marian Enache încalcă art. 5 alin. 5 din legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dar şi articolul 16 din Constituţia României. Liberalii susţin că, deşi Comisia Juridică a Senatului a respins iniţial audierea lui Enache tocmai din motivul că nu avea susţinerea niciunui grup parlamentar, acesta a fost audiat ulterior în aceeaşi zi şi propus pentru votare plenului.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole