Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei CCR, decizie pe întreruperea prescripţiei răspunderii penale. Elena Udrea și Ioana Băsescu ar putea scăpa de dosare

CCR, decizie pe întreruperea prescripţiei răspunderii penale. Elena Udrea și Ioana Băsescu ar putea scăpa de dosare

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:21 26 Mai 2022 Modificat la 21:55 26 Mai 2022

Este vorba despre art. 155 alin. (1) din Codul penal, care prevede că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. În funcție de motivarea care urmează să fie redactată, decizia are potențialul de a pune capăt unor practici abuzive ale organelor de cercetare penală și, implicit, să ducă la încetarea unor procese penale.

"Sună complicat, dar e vorba despre prescripție - când intervenie prescripția, pentru că în cazul acesta ar putea să intervină prescripția. Avem acest dosar spectaculos și pe bună dreptate. Este vorba despre campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009. Acolo a fost o comisie de anchetă care a constatat că acele alegeri au fost fraudate.

Seara aveam un președinte, dimineața aveam un alt președinte, dar nu despre asta este vorba acum, ci despre finanțarea acestor alegeri. Astăzi s-a dat termen pentru ședința de judecată în care Elena Udrea și Ioana Băsescu vor afla dacă merg la închisoare sau nu în acel dosar. Miza ca fiica fostului președinte al României să intre la închisoare, pentru că în primă instanță are o condamnare, este foarte mare", a explicat Mihai Gâdea, la începutul emisiunii Sinteza zilei.

Să fie aceasta ieșirea și pentru Ioana Băsescu, pentru Elena Udrea, dar și pentru alții?

În primă instanţă, Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită şi spălare de bani.

Așadar, pe lângă cei 6 ani de închisoare cu executare pe care i-a primit Elena Udrea în dosarul Gale Bute, s-ar mai putea adăuga încă 8 ani.

Ioana Băsescu a primit şi ea 5 ani cu executare.

Ce este prescripția răspunderii penale

Prescripția răspunderii penale presupune stingerea raportului juridic penal după trecerea unui anumit interval de timp de la data săvârșirii faptei sancționate penal. Această instituție a dreptului penal nu se aplică infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, omorului, omorului calificat, sclaviei, traficului de persoane, traficului de minori, proxenetismului, violului, agresiunii sexuale, actului sexual cu minor și torturii.

Pentru celelalte infracțiuni există termene legale (art. 154 Cod penal) dincolo de care tragerea la răspundere penală nu mai este posibilă (art. 396 alin. 6 Cod procedură penală). După întreruperea acestor termene prin întocmirea de acte procedurale într-o cauză penală, încep să curgă noile termele de prescripție.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole