Antena 3 CNN Actualitate CCR a respins sesizarea pentru legea privind organizarea judiciară. Care este explicația

CCR a respins sesizarea pentru legea privind organizarea judiciară. Care este explicația

1 minut de citit Publicat la 21:18 30 Mai 2018 Modificat la 21:18 30 Mai 2018

Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de preşedintele Klaus Iohannis a fost respinsă ca inadmisibilă pentru depăşirea termenelor de sesizare a Curţii Constituţionale, se arată într-un comunicat postat miercuri pe pagina CCR. 

"Având în vedere că, în cauza de faţă, sesizarea a fost înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale în data de 4 mai 2018, deci după împlinirea termenului de 10 de zile, care a început să curgă din 30 martie 2018, dată la care, după reexaminarea întemeiată pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Parlamentul a trimis legea preşedintelui spre promulgare, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea a constatat că sesizarea nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi Constituţie pentru a putea fi analizată pe fond, fiind depăşit stadiul procedurii constituţionale în care ar fi putut fi formulate critici de neconstituţionalitate cu privire la prevederile legale reexaminate", se precizează în document. 

De asemenea, CCR a reţinut că o parte din criticile formulate de şeful statului vizează conţinutul normativ al unor dispoziţii ale legii în forma adoptată iniţial de Parlament, care nu au fost supuse procedurii de reexaminare, arătând că termenul în care preşedintele putea solicita verificarea constituţionalităţii respectivelor dispoziţii a expirat, astfel că instanţa de contencios constituţional nu este îndrituită să efectueze un atare control. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole