Update: Curtea Constituţională a României a admis, parţial, sesizarea Guvernului privind conflictul instituţional cu preşedintele Klaus Iohannis.
Update: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a susţinut miercuri, în cadrul dezbaterii de la CCR privind sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre prim-ministru şi preşedintele României, că, potrivit Constituţiei, şeful statului nu are nicio atribuţie în numirea ministrului interimar.
"Conform Constituţiei şi interpretării pe care Curtea Constituţională a dat-o în nenumărate rânduri în numirea ministrului interimar, preşedintele nu are nicio atribuţie, ministrul interimar este numit dintre miniştri în exerciţiu şi are tocmai rolul de a asigura conducerea ministerului, funcţionarea ministerului, până când se reglează problema titularului. Problema titularului poate să fie reglată în două - trei zile, dar, uneori, necesită timp mai îndelungat. Constituţia a prevăzut şi un termen maxim - 45 de zile - pentru a regla această situaţie şi a nu crea blocaje instituţionale", a declarat Greblă, în faţa judecătorilor constituţionali.
El a susţinut că a fost necesară sesizarea Curţii Constituţionale, pentru că, în acest moment, Guvernul are şase ministere "care nu funcţionează".
"Din păcate, în ultima perioadă, asistăm din ce în ce mai des la solicitări de tranşare a conflictelor juridice de natură constituţională de către Curte. Şi conflictele juridice de natură constituţională între preşedinte, prim-ministru, Parlament sunt din ce în ce mai dese, dar au un numitor comun - refuzul preşedintelui de a îndeplini atribuţiile sale constituţionale. Pentru că unele dintre refuzuri creează de-a dreptul blocaje constituţionale, am considerat că în prezenta situaţie trebuie să sesizăm Curtea Constituţională, pentru că, în prezent, Guvernul are şase ministere care nu mai funcţionează", a afirmat Greblă.
Potrivit acestuia, a fost găsită o soluţie pentru delegarea pe o anumită perioadă a funcţiei de ordonator de credite secretarului general de la minister pentru a se plăti salariile, însă activitatea este blocată.
"S-a găsit o soluţie normativă pentru a delega pe o anume perioadă funcţia de ordonator de credite secretarului general de la minister, însă ministerele au activitate complexă, nu este vorba numai de plata salariilor, iar atribuţiile acestor ministere nu pot fi exercitate în prezent, practic activitatea ministerelor este blocată, aceasta cu atât mai mult, unele ministere au un rol deosebit în această perioadă, dacă ne gândim în principal la Ministerul de Interne care are sarcina principală în organizarea alegerilor", a precizat Greblă
Știrea inițială: Zi decisivă pentru Guvern. Curtea Constituţională se pronunţă miercuri în conflictul dintre Executiv şi Klaus Iohannis.
CCR trebuie să decidă dacă presedintele a încălcat Constitutia în momentul în care a refuzat numirea ministrilor interimari la cele trei ministere detinute de ALDE.
Tot azi, judecătorii ar trebui să dea o soluţie şi în conflictul generat de refuzul lui Klaus Iohannis de a numi cele cinci propuneri pentru miniștri PSD, pentru care nu există o motivaţie pentru respingere.
După decizia CCR, liderii PSD se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv pentru a stabili planul de urmat în conflictul cu preşedintele.