Acuzații grave în cazul incidentului de vineri seară, dintr-un mall din sectorul 2 al Capitalei. Femeia, plasată acum sub control judiciar, a declarat că a fost jignită, bătută și scuipată de agenții de poliție și nu a făcut altceva decât să se apere.
”Eram la cumpărături în mall cu copilașul. Neastâmpărat, l-am luat de mână să plecăm. Nu l-am agresat, nu l-am bătut. O doamnă, a venit la mine, cu romii, că v-a dat Dumnezeu copii care nu-i meritați, o să sun să vină protecția copilului. Nu mi-am bătut copilul. Sunați la poliție, nu e problemă. Doamna insista să mă agreseze, tot voia să dea în mine. Cu ce drept vreți să îmi luați mie copilul? Întâmplător m-am întâlnit cu doi prieteni. Am ieșit, am fumat o țigară, am așteptat polițiștii de la circa 9 de poliție. Eu am devenit foarte nervoasă, s-au adresat de nația mea, mi-au cerut buletinul, am zis că nu îl am la mine. Nu am refuzat. Dânsul zice taci bă cioară, că așa sunteți voi ciorile. Am zis că merg de bună-voie să dau declarații. Copilul s-a speriat, a fugit. Am văzut negru în fața ochilor. Copilul meu este crescut, are o educație, are o familie. Mi-a pus piedică, m-a pus jos, al doilea mi-a pus piciorul în spate, cred că voia să dea cu piciorul în fața mea. L-am mușcat de picior că eram în legitimă apărare. Nu am dat cu pumnul, i-am dat cu palma peste față, i-am spus să nu pună cătușele de față cu copilul. Da, mă zbăteam că nu mai vedeam copilul. Până la 12 noaptea nu am știut unde e copilul. Domnul polițist care conducea mi-a dat cu pumnul în față, m-a scuipat, l-am scuipat și eu, că eram în legitimă apărare. Înjurau, chiar m-au bătut” a spus femeia pentru Antena 3.
Poliția spune că există imagini ale întregului incident și că acestea sunt deja parte a dosarului penal deschis în cauză.
”Versiunea noastră este bazată pe probe. Seara a venit acel apel, că o persoană se comportă agresiv cu copilul. Au ajuns doi agenți de poliție și au găsit-o pe femeia în cauză însoțită de un bărbat și o altă femeie, precum și copilul. Și-au declinat calitatea și au cerut să se legitimeze sau să comunice datele. L-a lovit pe primul polițist pe față, cel care ceruse datele. S-a trecut la imobilizarea femeii, moment în care l-a agresat și pe al doilea polițist. Sunt camere în toată zona, imaginile sunt de bună calitate. Sunt probe în dosarul penal. Imaginile prezentate sunt doar un fragment. Datele pe care le-am primit de la colegii, toată perioada indicată, de la apel până la părăsirea complexului, au fost ridicate imaginile. Când i s-a solicitat să se legitimeze a refuzat. S-a cerut comunicare datelor de stare civilă, atunci a intervenit agresiunea” a precizat comisarul-șef Diana Sarca, de la Serviciul de Informare și Relații Publice a Poliției Capitalei.