Antena 3 CNN Externe Cazul dispariţiei lui Khashoggi, tot mai complicat. Unul dintre suspecţi a murit într-un accident de maşină

Cazul dispariţiei lui Khashoggi, tot mai complicat. Unul dintre suspecţi a murit într-un accident de maşină

<1 minut de citit Publicat la 17:07 18 Oct 2018 Modificat la 17:07 18 Oct 2018

Unul dintre cei 15 suspecţi în cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care a dispărut la 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, a murit într-un accident de maşină produs la Riad, a relatat joi publicaţia Yeni Şafak, citat de Hürriyet Daily News.

Mashal Saad al-Bostani, un locotentent în vârstă de 31 de ani din cadrul Forţelor Aeriene Roiale ale Arabiei Saudite, se numără printre cei 15 suspecţi care au călătorit la Istanbul în aceeaşi zi în care Khashoggi a dispărut după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite.

Publicaţia turcă specifică faptul că sursele sale nu au dezvăluit detalii privind accidentul din Riad sau rolul lui Bostani în cazul dispariţiei jurnalistului saudit.

O echipă formată din anchetatori turci şi saudiţi a început, luni după-amiază, percheziţiile în sediul Consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, la două săptămâni de la dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi.

Sursă: Mediafax
Etichete: a murit accident masina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole