Un bărbat din Coreea de Sud a mărturisit că și-a ucis iubita și i-a îngropat trupul în ciment, la 16 ani după ce aceasta a fost dată dispărută.
Bărbatul, care are aproximativ 50 de ani, le-a spus polițiștilor că a lovit-o pe femeie cu un obiect dur în timp ce se certau în apartamentul lui din orașul Geoje. Apoi i-a pus cadavrul într-o valiză, pe care a îngropat-o sub un strat de cărămizi și ciment pe balconul său, potrivit BBC.
Fapta a rămas neobservată până luna trecută, când un lucrător de la întreținere care a făcut niște amenajări pe balconul respectiv a descoperit valiza.
Cadavrul, care a fost parțial conservat, a fost identificat ca fiind al femeii dispărute, prin analiza amprentelor. Autopsia a dezvăluit că ea murise din cauza unui traumatism puternic la cap.
Bărbatul, pe care poliția l-a identificat doar cu inițiala numelui - A. -, nu mai locuia în acel apartament în momentul în care a fost descoperit cadavrul, dar a fost găsit repede de poliție și a fost arestat.
El le-a mărturisit polițiștilor că era împreună cu femeia respectivă de aproximativ cinci ani, iar în octombrie 2008 s-au certat puternic, iar el a lovit-o în cap.
I-a pus cadavrul în valiza pe care a plasat-o sub un strat de cărămizi peste care a turnat ciment, pe un balcon mic de la al treilea etaj care putea fi accesat doar dintr-unul dintre dormitoare.
Poliția spune că bărbatul a continuat să locuiască în apartament încă opt ani după crimă, până în 2016, când a fost arestat pentru deținere de droguri.
De atunci, proprietarul nu a mai închiriat apartamentul pentru că l-a folosit ca spațiu de depozitare.
Femeia, care avea în jur de 30 de ani când a fost ucisă, a fost dată dispărută de familia ei abia după trei ani, au spus autoritățile. Se pare că părinții pierduseră legătura cu fiica lor și atunci când au venit să o caute în Geoje li s-a spus că se despărțise de A. și a părăsit orașul.
Abia anul acesta, când proprietarul clădirii a comandat niște lucrări de hidroizolație, misterul vechi de 16 ani a fost dezlegat.
Polițiștii spun că A. va fi acuzat de crimă.