Antena 3 CNN Actualitate Locale Caz șocant în Suceava! Un adolescent de 17 ani a înjunghiat mortal un tânăr de 24 de ani. „Spunea că l-a enervat, că se dădea şmecher'

Caz șocant în Suceava! Un adolescent de 17 ani a înjunghiat mortal un tânăr de 24 de ani. „Spunea că l-a enervat, că se dădea şmecher'

<1 minut de citit Publicat la 23:23 30 Iun 2019 Modificat la 23:23 30 Iun 2019

Un tânăr în vârstă de 17 ani din localitatea Rotunda a fost reţinut duminică, după ce a înjunghiat un bărbat, care a decedat la scurt timp, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, agresorul se afla cu un prieten, în vârstă de 18 ani, într-un bar din Liteni, unde s-au întâlnit cu victima, de 24 de ani. Acolo, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut loc un conflict verbal între cei trei, după care, aparent, lucrurile s-au liniştit şi au părăsit toţi localul.

Pe drum drum însă, tânărul de 17 ani l-a înjunghiat pe bărbat de mai multe ori cu un briceag şi împreună cu prietenul l-au abandonat în drum.

Victima s-a târât până la gardul casei unui preot, a strigat după ajutor, iar soţia preotului l-a găsit, dar nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Agresorul a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei competente cu propunere de arestare preventivă.

''Se cunoşteau de la discotecă, nu s-au mai certat niciodată, dar acum spunea că l-a enervat, că se dădea şmecher'', a spus Epureanu, care a vorbit cu agresorul în calitatea de ofiţer care se ocupă şi de delincvenţa juvenilă. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole