Eleva din clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic din Roșia de Amaradia a uimit o școală dar și comuna întreagă, după ce mama acesteia a informat diriginta că fiica minoră este însărcinată iar familia o susține să păstreze copilul. O declară chiar directoarea unității de învățământ, Ilona Tița, care spune că eleva este foarte bună la învățătură și provine dintr-o familie cu posibilități materiale.
„Mama fetei a sunat diriginta, pe domnișoara Mihaela Aniniș, și i-a spus că fiica ei este gravidă în lună mai mare și nu poate face întrerupere de sarcină, spunându-i că familia este de acord ca fata să păstreze sarcina iar ea să își termine școala. Fata, de altfel, este o elevă foarte foarte bună, este liniștită, cuminte și nu se aștepta nimeni la asta. Provine dintr-o familie bună, băiatul locuiește în vecini, are 22 de ani. Am vorbit cu șeful de post din Roșia de Amaradia care mi-a spus că poliția se va autosesiza deoarece fata e minoră iar băiatul este major și chiar dacă familiile se înțeleg fapta nu poate fi negată”, a declarat directoarea liceului din Roșia de Amaradia, pentru Gorjeanul.
Ilona Tița susține că eleva gravidă frecventează în continuare cursurile școlii gimnaziale din localitate, asta cu regularitate, are rezultate foarte bune, ea are note foarte bune, mai exact doar de 10 și 9, și este o fată educată.