Antena 3 CNN Actualitate Locale Caz șocant în Bistrița-Năsăud: Un bărbat a vrut să-și omoare soția și cei trei copii. A dat foc camerei în care se aflau

Caz șocant în Bistrița-Năsăud: Un bărbat a vrut să-și omoare soția și cei trei copii. A dat foc camerei în care se aflau

de Andreea Ştefan    |   

Un bărbat din localitatea Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, a aruncat luni benzină într-o încăpere unde se aflau soţia şi cei trei copii, apoi a dat foc, în urma unui conflict spontan cu soţia sa. Primele informaţii indică faptul că femeia, bărbatul şi unul dintre copii au suferit arsuri. Mai multe echipaje de pompieri intervin la faţa locului, iar două elicoptere SMURD au fost chemate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat că luni, în jurul orei 12.00, Poliţia a fost alertată prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat din localitatea Nepos şi-ar fi incendiat soţia.

„Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînţelegeri cu soţia), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soţia şi cei 3 copii, după care ar fi dat foc. Soţia, bărbatul şi unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigaţi de către echipajele medicale”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului a ajuns patrula de la secția rurală, precum și grupa operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost sesizat pentru violență în familie, raportat la tentativa de omor calificat.

La intervenție participă un echipaj de pompieri cu autospeciala de stingere a incendiilor, două echipaje de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple și două elicoptere SMURD.

Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Feldru, Simion Scridon, a declarat că femeia este în stare foarte gravă, având arsuri pe aproape toată suprafaţa corporală, iar unul dintre copii, o fetiţă, a suferit arsuri la picioare şi va fi transferată cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate.

„Soţia am înţeles că e undeva la 90% cu arsuri şi chiar şi el are arsuri, nu ştiu în ce proporţie, şi are şi căile respiratorii afectate. La fetiţă am înţeles că undeva pe picioare (a suferit arsuri - n.r.), a fost transferată la Bistriţa şi de acolo urmează să fie transferată cu elicopterul la Braşov. Băiatul de 11 ani am înţeles că a sunat la 112", a precizat şeful SVSU Feldru, potrivit Agerpres.

Subiecte în articol: IPJ Bistriţa-Năsăud a dat foc
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile