Antena 3 CNN Actualitate Locale Caz șocant în Bârlad! A fost luat de ambulanță și dus la spital, dar dintr-o dată a început să devină extrem de agresiv. Medicul a rămas interzis de gestul tânărului

Caz șocant în Bârlad! A fost luat de ambulanță și dus la spital, dar dintr-o dată a început să devină extrem de agresiv. Medicul a rămas interzis de gestul tânărului

1 minut de citit Publicat la 10:36 20 Mai 2019 Modificat la 10:36 20 Mai 2019

Un tânăr de 30 de ani, Constantin T., din Ploiești, a devenit foarte violent, duminică după-amiază, cu personalul dintr-o ambulanță, în Bârlad. 

Ajuns la Spitalul de Psihiatrie, i-a lovit pe ambulanțier și pe șoferul ambulanței și a sărit la bătaie și la paznicul secției TBC-Psihiatrie fără niciun motiv. 

După  atac  acesta a fugit și nu a mai fost găsit. La IPJ Vaslui nu s-a depus nici o plângere din partea spitalului.

„Acesta, un bărbat  în jur de 30 de ani, fusese adus la CPU Bârlad, în jurul orelor 18.30, deoarece se afla în microbuzul care venea de la Ploiești, când  a  început  să aibă convulsii. La CPU a devenit foarte agitat  și  nu a prezentat nici un act de identitate, precizând că este din Ploiești. A fost trimis cu ambulanța care transportă pacienții care trebuie investigați la alte secții, pentru a fi văzut de medicul specialist, la secția Psihiatrie. Când a ajuns la secția TBC-Psihiatrie, pacientul a  devenit  violent, a coborât din ambulanță și a sărit la bătaie la ambulațier, la șofer și la paznicul secției, care încerca să-l potolească. După care a fugit , nemaifiind găsit de cadrele de pe ambulanță care au încercat să-l caute.”, a precizat medicul Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean, potrivit vremeanouă

La Poliția Bârlad sau 112 nu s-a făcut nici un apel, astfel că pacientul agresiv nu a fost căutat de autorități. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole