Un jandarm din Scorniceşti s-a împuşcat cu pistolul din dotare, în mâna stângă, în timp de încărca armamentul, a confirmat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt, Simona Floricel.
Aceasta a precizat că incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 19 octombrie, iar jandarmul s-a rănit uşor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
"Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 7,30, un subofiţer din cadrul Grupei de supraveghere şi intervenţie Scorniceşti, s-a rănit uşor prin împuşcare, la mâna stângă, în timp de executa activităţile de încărcare a armamentului. Subofiţerul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde i s-au acordat îngrijiri medicale", a spus Simona Floricel.
Parchetul Militar efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Jandarmul care s-a rănit cu arma din dotare este absolvent al Şcolii de subofiţeri de la Drăgăşani şi a fost încadrat din anul 2008.