Antena 3 CNN Actualitate Justiție Caz incredibil în justiţia din România. Magistraţii din Ploieşti au judecat un caz greşit

Caz incredibil în justiţia din România. Magistraţii din Ploieşti au judecat un caz greşit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:38 01 Noi 2018 Modificat la 08:38 01 Noi 2018

Caz incredibil în justiţia din România. Magistraţii din Ploieşti au judecat un caz greşit.

În loc să soluţioneze moartea unui băiat de nouă ani, găsit lângă o sondă petrolieră din Prahova, au analizat un accident rutier.

Totul, după ce un judecător a încurcat rechizitoriile din dosare.

Băiatul de nouă ani a fost găsit mort în 2014. Şi atunci acuzaţia era că acesta ar fi fost ucis de gazele de sondă. Procurorii au făcut chiar anchetă şi au trimis în judecată compania petrolieră care deţinea sonda. În primă instanţă, judecătorul de fond a amendat penal firma cu 380.000 de lei, iar familia ar fi trebuit să primească daune morale de 135.000 de euro. Nemulţumiţi de sentinţă, ambele părţi au făcut apel. În acest proces s-ar fi comis gafa. Mai exact, unul dintre magistraţi a încurcat şi copiat integral informațiile dintr-un alt dosar, legate de o victimă decedată într-un accident rutier.

Gafa a ieşit la iveală după ce instanţa superioară, Curtea de Apel Ploieşti, a cerut Judecătoriei din localitate să reia dosarul, tocmai datorită acestei încurcături.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole