Antena 3 CNN Actualitate Social Caz incredibil în județul Galați. Un bărbat cu probleme psihice a intrat într-o biserică şi i-a ameninţat cu un cuţit pe preoţi şi pe enoriaşi

Caz incredibil în județul Galați. Un bărbat cu probleme psihice a intrat într-o biserică şi i-a ameninţat cu un cuţit pe preoţi şi pe enoriaşi

<1 minut de citit Publicat la 12:38 07 Dec 2017 Modificat la 12:38 07 Dec 2017

Un bărbat din Tecuci a intrat într-o biserică şi i-a ameninţat cu un cuţit pe preoţi şi pe enoriaşi, la slujba de Sf. Nicolae. Suspectul în vârstă de 62 de ani a fost prins de jandarmi şi transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi, în acest caz fiind întocmit un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit.

Unul dintre enoriaşi a apelat numărul unic 112, iar dispeceratul Poliţiei a direcţionat un echipaj al Jandarmeriei la biserică.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii l-au identificat, în zona altarului, pe bărbatul în cauză pe care l-au condus afară din biserică, iar în urma efectuării controlului corporal preventiv asupra acestuia a fost găsit un cuţit.

Bărbatul, în vârstă de 62 ani, domiciliat în Tecuci, nu a vrut să declare nimic referitor la cele petrecute şi motivul pentru care purta cuţitul asupra sa, iar jandarmii l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Tecuci unde i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit, cercetările fiind continuate de către poliţişti. 

Totodată, a fost solicitată prezenţa unei ambulanţe care l-a condus pe bărbat la Spitalul de Psihiatrie Galaţi, pentru evaluare medicală de specialitate.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole