Antena 3 CNN Actualitate Social Caz incredibil! De 16 ani, o femeie se află internată într-un spital din Alba Iulia

Caz incredibil! De 16 ani, o femeie se află internată într-un spital din Alba Iulia

1 minut de citit Publicat la 23:45 12 Iul 2016 Modificat la 23:45 12 Iul 2016

O femeie de aproape 60 de ani din Alba Iulia, care suferă de o boală extrem de rară şi care respiră doar cu ajutorul aparatelor, este internată de 16 ani în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), într-o rezervă, familia sa fiind cea care suportă costurile legate de cazare şi asistenţa medicală de specialitate.

Pacienta, care, se pare, că are cea mai lungă spitalizare din România, nu poate fi tratată acasă, deoarece şi o scurtă pană de curent, chiar şi de câteva secunde, i-ar putea fi fatală, aceasta fiind dependentă de un aparat de ventilaţie mecanică.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, femeia este paralizată de la gât în jos, are muşchii atrofiaţi, dar este conştientă.

Cazul acesteia este apreciat totuşi drept un succes terapeutic, ţinând cont că femeia nu a făcut escare şi complicaţii în tot acest timp îndelungat, cazul său fiind prezentat şi la diverse conferinţe internaţionale.

În urmă cu câţiva ani, conducerea Secţiei de Terapie Intensivă a explicat că pacienta suferă de mielită transversă dată de o boală virală, care i-a afectat coloana vertebrală şi măduva spinării, în lume mai fiind înregistrate, la vremea respectivă, în jur de cinci astfel de cazuri.

În secţia de Terapie Intensivă a spitalului din Alba Iulia se mai află internată o pacientă care este dependentă de patru luni de aparatul de ventilaţie mecanică.

'Sunt cazuri care, într-adevăr, ne ocupă aparatele de ventilaţie - în caz de cod roşu suntem în minus cu două ventilatoare - dar, pe de altă parte, întrebarea mea este, dacă nu există nicio soluţie alternativă pentru aceşti pacienţi, avem dreptul să le refuzăm continuarea asistenţei medicale?', a spus managerul SJU Alba Iulia, Nicoleta Coşarcă.

O altă spitalizare îndelungată în secţia de Terapie Intensivă a SJU Alba Iulia o are o altă femeie, care se află internată aici de un an şi jumătate.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole