Angela Hernandez, în vârstă de 23 de ani, originară din Portland, a fost găsită de o pereche de drumeţi, vineri seară, după ce aceştia au remarcat epava SUV-ului Jeep Patriot, parţial scufundată la baza unor stânci de 60 de metri care coboară în mare.
Femeia a fost ultima oară văzută la volanul SUV-ului său, la o benzinărie, pe 6 iulie, la aproximativ 80 de kilometri nord de locul în care a fost găsită. Angela Hernandez era conştientă în momentul în care a fost găsită şi suferise o rană la umăr.
Femeia a fost salvată de pe stânci şi transportată cu un elicopter la cel mai apropiat spital. Ea le-a declarat anchetatorilor că a tras brusc de volan pentru a evita să lovească un animal şi a pierdut controlul maşinii, plonjând de pe faleza înaltă în ocean, pe Highway 1, la nord de Nacimiento Fergusson Road. Ea a rezistat bând apa din radiatorul maşinii.
"De obicei, în astfel de accidente, victimele mor pe loc, din cauza căderii, iar dacă au noroc şi scapă cumva, îi ucide oceanul. Ea a fost de două ori norocoasă", a comentat un reprezentant al poliţiei locale.
Angela Hernandez plecase de acasă, din Portland, pentru a-şi vizita sora, Isabel, care locuieşte în Lancaster, Los Angeles County