Antena 3 CNN Externe În timp ce căutatu un jurnalist britanic, trupele de salvare au descoperit două cadavre în jungla amazoniană

În timp ce căutatu un jurnalist britanic, trupele de salvare au descoperit două cadavre în jungla amazoniană

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 17:33 13 Iun 2022 Modificat la 17:33 13 Iun 2022

Echipele de căutare au găsit două cadavre în pădurea amazoniană din Brazilia în timp ce căutau un reporter britanic și un expert brazilian, a relatat luni The Guardian, citând o rudă a jurnalistului informată de un diplomat brazilian.

Duminică, poliția braziliană a declarat că echipele de căutare au găsit bunurile reporterului Dom Phillips și ale lui Bruno Pereira, fost oficial al agenției federale pentru indigeni Funai, într-un pârâu din apropierea râului unde au fost văzuți ultima dată pe 5 iunie.

Ambasadorul Braziliei la Londra i-a spus lui Paul Sherwood, cumnatul lui Phillips, că autoritățile lucrează la identificarea celor două cadavre, care au fost găsite legate de un copac în apropierea râului, potrivit The Guardian.

Cei doi bărbați făceau un reportaj în zona îndepărtată din jungla care găzduiește cel mai mare număr de indigeni necontactați din lume. Regiunea sălbatică a atras numeroase bande de traficanți de droguri și contrabandiști, împreună cu tăietori de lemne, mineri și vânători ilegali.

Site-ul brazilian de știri G1 a relatat luni că echipele de căutare au găsit corpurile, citând-o pe soția braziliană a jurnalistului. Totuși, trupurile nu au fost încă identificate, au precizat jurnaliștii.

Tot luni, Poliția federală a anunțat că informațiile potrivit cărora au fost găsite cadavrele celor doi nu sunt corecte. Până în prezent au fost găsite doar materiale biologice și obiecte ale bărbaților dispăruți, au precizat polițiștii.

Mai mult de 100 de indigeni, mulți dintre ei purtând vopsea pe corp și coifuri, au mărșăluit luni în orașul Atalaia do Norte, situat pe malul râului, în apropiere de locul unde au fost găsite cadavrele, pentru a cere un tratament mai bun al popoarelor indigene și dreptate pentru cei doi bărbați.

Vestea dispariției celor doi a avut ecou la nivel mondial, iar ecologiștii și activiștii pentru drepturile omului l-au îndemnat pe președintele brazilian Jair Bolsonaro să intensifice căutările.

Bolsonaro, care anul trecut s-a confruntat cu întrebări dure din partea lui Phillips la o conferință de presă despre slăbirea aplicării legislației de mediu în Brazilia, a declarat săptămâna trecută că cei doi bărbați „au plecat într-o aventură care nu este recomandată" și a sugerat că ar fi putut fi executați.

Detectivii poliției de stat implicați în investigație au declarat pentru Reuters că se concentrează asupra braconierilor și pescarilor ilegali din zonă, care au intrat deseori în conflict cu Pereira în timp ce acesta organiza patrule în rezervația locală, potrivit Mediafax.

Poliția a arestat un pescar, Amarildo da Costa, cunoscut sub numele de „Pelado", sub acuzația de posesie de arme și îl ține în custodie în timp ce investighează cazul. Avocații și familia lui Costa au declarat că acesta pescuia legal pe râu și au negat că ar fi avut vreun rol în dispariția bărbaților.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole