Vestea divorțului lui Cartrinel Sandu a căzut ca un trăsnet în showbizul autohton.
Acum vedeta a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața sa.
„De data asta o să stau puțin mai mult aici, adică până prin luna august. Am venit cu fetele. S-a întâmplat să îl cunosc pe Gabi la 29 de ani, ne-am plăcut, ne-am căsătorit și atunci el mi-a spus că își dorește o familie frumoasă, să construim ceva, însă din păcate, nu aici în România. Așa că a trebuit să iau o decizie. Mi-am dat seama că trebuia să iau cea mai grea decizie din viața mea. Un an de zile am plâns de mi-au ieșit ochii din cap. A fost foarte greu. Dacă nu erau fetele, mă întorceam în România. Chiar dacă am stat acolo, chiar dacă am o cetățenie acolo, tot nu mă simt ca acasă”, a declarat Catrinel Sandu la Antena 1 cu puțin timp înainte să divorțeze de soțul ei.
De altfel, după ce s-a aflat despre divorț, Catrinel a mărturisit că a încercat să își salveze căsnicia, timp de un an, însă acest lucru nu s-a întâmplat.