Antena 3 CNN Conținut plătit Câți oameni zboară în fiecare moment cu avionul?

Câți oameni zboară în fiecare moment cu avionul?

2 minute de citit Publicat la 13:41 20 Ian 2020 Modificat la 13:41 20 Ian 2020

Mii de avioane

V-ați gândit vreodată câte curse cu pasageri traversează cerul în 24 de ore pe tot Globul?

O simplă presupunere ne duce cu gândul la câteva sute, o mie sau poate câteva mii. Dar situația reală e destul de copleșitoare. Statistica zborurilor zilnice demonstrează că industria aeriană este pe culmi. Cel mai mare număr de zboruri a fost atins pe 29 iunie 2018.

Ce s-a întâmplat în acea zi? Conform datelor furnizate de unul dintre cele mai mari portaluri de monitorizare a zborurilor – Flightradar24 – numărul zborurilor comerciale de pasageri desfășurat în acea zi a însumat 202 mii de conexiuni. Acest număr e incredibil de mare – totuși, zborurile pentru pasageri nu sunt singurele care au loc într-o zi.

Ambuteiaj aerian

Dacă doar numărul acestor zboruri pare mare, gândiți-vă la ce s-a întâmplat în momentul maxim de trafic aerian. În acel moment, 19285 aeronave erau în mijlocul zborului.

Acest număr este impresionant nu numai din punctul de vedere al numărului de oameni care călătoresc în mod regulat cu avionul, dar și din punctul de vedere al organizării aeroporturilor pentru a livra servicii și a funcționa impecabil, în acord cu programul stabilit.

Din ce în ce mai multe!

Numerele record din iunie 2018 sunt acum doar o normă. Nivelul de 200 de mii de zboruri a fost depășit în mod constant de atunci. Dar cum vi se par următoarele statistici? Pe 27 septembrie 2019, numărul a depășit 210 mii de aeronave. Acest lucru s-a întâmplat deși piața era destul de instabilă în momentul respectiv, iar sezonul de vacanțe deja se încheiase.

Analizând aceste numere, ne putem aștepta la călătorii din ce în ce mai frecvente. Mai ales ținând cont de faptul că unele companii aeriene se închid, altele decid să investească în mașinării noi sau să cumpere competiția.

Zboruri ieftine

Companiile aeriene fac tot posibilul pentru a-și obișnui turiștii cu serviciile lor – un mod de a face acest lucru este să ofere bilete de avion ieftine. Acest trend este susținut de multiple motoare de căutare de destinații, care vă ajută să găsiți biletele de avion chiar și pe cele mai solicitate rute, cu câteva conexiuni. Uneori, acest tip de călătorii implică serviciul a mai multe companii aeriene. Motoarele de căutare care își optimizează rezultatele, precum eSky.ro, permit nu numai rezervarea celor mai bune oferte de zbor, ci și reducerea timpului de călătorie, găsind cele mai bine sincornizate conexiuni.

Interesul crescut față de zborurile ieftine este evident atunci când ne uităm la orice statistică. Numai în România, interesul față de zborurile ieftine a crescut cu aproximativ 12% pe an. Deși pare mult, există o mulțime de alte țări unde călătoria cu avionul este considerat standard chiar și pentru rute domestice.

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole