Antena 3 CNN Life Știinţă Câți oameni vor muri în anii următori, din cauza caniculei

Câți oameni vor muri în anii următori, din cauza caniculei

1 minut de citit Publicat la 11:40 01 Aug 2018 Modificat la 11:40 01 Aug 2018

Pana in 2080, rata deceselor cauzate de valurile de căldură ar putea creşte cu până la 2.000% în unele regiuni ale globului, sustin autorii unui ultim studiu pe aceasta tema, in contextul in care mare parte din emisfera nordică se confruntă cu temperaturi neobişnuit de ridicate.

De ani de zile, oamenii de ştiinţă trag semnale de alarma, avertizand că schimbările climatice vor provoca mai multe episoade de vreme extremă pe tot cuprinsul globului, de la valuri de căldură la uragane. Iar studiul in cauza este cea mai mare analiza elaborata pana acum in privinta numărului de victime cauzate de valurile de canicula, care vor spori in intesitate, potrivit estimarilor.  

''Valurile de căldură viitoare vor fi mai frecvente, mai intense şi vor dura mai mult'', spune Yuming Guo, profesor asociat la Monash University din Australia. ''Dacă nu găsim o modalitate să atenuăm schimbările climatice (să reducem zilele de caniculă) şi să-i ajutăm pe oameni să se adapteze la căldură, atunci va exista o creştere semnificativă a deceselor cauzate de valurile de căldură din viitor'', a mai spus acesta. 

Studiul, publicat în revista online PLOS Medicine, a analizat 20 de ţări de pe patru continente şi a concluzionat că rata mortalităţii are o probabilitate mai mare de creştere în apropierea ecuatorului. Columbia s-ar putea confrunta cu o creştere de până la 2.000 % a deceselor premature provocate de căldura extremă în intervalul 2031-2080, comparativ cu 1971-2010, se precizează în studiu. 

Filipine şi Brazilia s-ar putea confrunta cu o astfel de situatie, spre deosebire de tările situate mai departe de ecuator cum ar fi Statele Unite sau ţările europene, unde rata mortalitatii va evolua mai lent. Chiar şi în cel mai bun scenariu - în care emisiile care cauzează încălzirea planetei ar fi limitate, iar rata de creştere a populaţiei ar stagna - decesele tot ar creşte, potrivit studiului. 

În timpul valurilor de căldură, definite ca cel puţin două zile consecutive de temperaturi neobişnuit de ridicate, corpul nu poate disipa căldura, ceea ce face ca persoanele vârstnice să se confrunte cu riscul de a face insolaţie. Printre masurile recomandaate vizeaza deschiderea unor centre unde persoanele se pot răcori sau vopsirea acoperişurilor în alb pentru a reflecta căldura şi a menţine locuinţele răcoroase.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole