Antena 3 CNN Politică Câți europarlamentari sunt în noul mandat și cum au fost repartizați

Câți europarlamentari sunt în noul mandat și cum au fost repartizați

Sabina Iosub
1 minut de citit Publicat la 10:20 15 Iul 2024 Modificat la 10:20 15 Iul 2024

720 de europarlamentari alcătuiesc noua legislatură a Parlamentului European. Care sunt criteriile în baza cărora aleșii din țările membre au fost repartizați, a explicat, Sabina Iosub, în rubrica „Be EU Info”, de la Antena 3 CNN.

În septembrie 2023 eeurodeputații au aprobat decizia Consiliului European de a crește cu 15 numărul de locuri în Parlamentul European. Așadar, ajungem la 720 de reprezentanți pentru legislatura 2024-2029. Propunerea Consiliului European se baza pe un raport al Parlamentului care recomanda adăugarea a 11 locuri, însă, între timp, au ajuns la 15.

Repartizarea locurilor ține cont de mărimea populației statelor membre, precum și de necesitate a unui nivel minim de reprezentare pentru cetățenii europeni din țările mai mici. Acest principiu al proporționalității degresive, consacrat prin tratatul privind Uniunea Europeană, înseamnă că, în timp ce țările mai mici au mai puțin deputați europeni decât țările mai mari, deputații din țările mai mari reprezintă mai mulți oameni decât omologii lor din țările mai mici. Și hai să ne uităm exact la cum arată în acest moment Parlamentul European. 

Cum arată, în acest moment, Parlamentul European

Sunt 720 de europarlamentari în total, 96 are Germania, 81 are Franța, cu 2 mai mult față decât avea în mandatul precedent.

România, cu 33 de locuri, își menține numărul. Bulgaria are 17 reprezentanți, Finlanda 15, Slovenia 9. Și numărul minim de europarlamentari dintr-o țară este de șase. Cipru și Luxemburg, de exemplu, au câte șase reprezentanți. De asemenea, Malta, cea mai mică dintre țări, tot șase reprezentanți. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole