Antena 3 CNN Emisiuni INCOME MAGAZINE Câţi bani pierde la pensie un român cu salariu mediu, după ce a contribuit lună de lună. Analist economic: Statul nu ne mai dă aceşti bani"

Câţi bani pierde la pensie un român cu salariu mediu, după ce a contribuit lună de lună. Analist economic: Statul nu ne mai dă aceşti bani"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 00:00 23 Apr 2023 Modificat la 00:25 23 Apr 2023

Analistul economic Cristian Păun, profesor la ASE, a făcut un calcul şi a spus sâmbătă, la emisiunea Income, de la Antena 3 CNN, câţi bani pierde un român la pensie, după ce a contribuit lună de lună la stat.

Surpriza neplăcută este aceea că un român cu salariu mediu mai primeşte la pensie doar aproximativ o treime din banii daţi la stat.

Două treimi din banii daţi lună de lună din salariu se duc la stat şi rămân acolo, astfel că acest sistem este nesustenabil, atrage atenţia analistul economic Cristian Păun.

"Legat de sistemul public de pensii, el are nişte probleme structurale pentru care cu siguranţă vor trebui găsite soluţii. Trebuiau găsite demult soluţii, pentru că nu poţi să repari probleme structurale cu nişte soluţii disperate, de peticeală, pe termen scurt.

Cristian Păun: "Primim o treime din bani la pensie. Pierdem două treimi, adică statul nu ni-i mai dă"

Deci noi avem speranţa medie de viaţă care creşte, avem natalitatea care scade, avem migraţia, ieşirea la pensie a unui număr foarte mare de oameni şi raportul dintre angajaţi şi salariaţi care începe să scadă chiar sub raportul de 1 la 1.

Până acum, dacă ai avut salariul mediu de 4.300 de lei, primeşti un punct de pensie, ceea ce e foarte puţin, dacă ne uităm cu cât se contribuie pe un salariu mediu toată viaţa, 35-40 de ani.

Şi, apoi, tu primeşti cam o treime astăzi, pe acel raport de 1 la 1. Orice înrăutăţire a acestor lucruri face ca punctul de pensie, şi tot ceea ce primim noi în final din toată contribuţia vreme de 40 de ani la pensie, să scadă.

Analist economic: "Sistemul public de pensii este nesustenabil"

Astăzi primim o treime din bani. Dacă noi azi am începe să adunăm de la un salariu mediu banii cu care contribuim lună de lună şi actualizăm cu o rată de dobândă, suma finală primită pe speranţa de viaţă, cu o mică diferenţă la femei şi bărbaţi, pierdem două treimi din aceşti bani, adică statul nu ni-i mai dă într-un final. Şi, atunci, acest sistem este nesustenabil.

Avem foarte multă populaţie activă care nu munceşte, deci avem peste 8 milioane de persoane, iar dintre ei, dacă ne uităm la contractele de muncă în Revisal, muncesc vreo cinci milioane. Unde e restul?", a spus analistul economic Cristian Păun, profesor la ASE, sâmbătă, la emisiunea Income, de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din INCOME MAGAZINE
» Citește mai multe din INCOME MAGAZINE
TOP articole