Judecătoria Sectorului 1 a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului italian Matteo Politi, informează Poliţia Capitalei.
Matteo Politi a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti.
Preţurile practicate de falsul chirurg italian nu erau deloc mici.
Pentru un implant mamar cerea 2.500 de euro, pentru o rinoplastie pacienţii erau nevoiţi să scoată 1.500 de euro din buzunar, iar pentru o liposucţie – 800 de euro, scrie click.ro.
Dovada că nu o ducea deloc rău cu banii: miercuri seara când a fost adus la audieri, escrocul avea o geantă „Louis Vuitton”, care costă cel puţin 700 de euro.
Matteo Politi este acuzat de trei infracţiuni, înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei.
Citiți și:
Medicul fals ar fi operat inclusiv în teatrele de operațiuni. Italianul a negat toate acuzațiile