Antena 3 CNN Actualitate Câţi bani a făcut edilul Iaşiului, Mihai Chirica, la a treia nuntă organizată „în secret“

Câţi bani a făcut edilul Iaşiului, Mihai Chirica, la a treia nuntă organizată „în secret“

<1 minut de citit Publicat la 12:47 07 Iul 2017 Modificat la 12:47 07 Iul 2017

Primarul Iaşiului a prezentat noua declaraţie de avere în care apar mai multe modificări importante. După ce în luna mai s-a căsătorit cu fosta sa colegă din Primăria Iaşi, Cristina Popa, edilul a anunţat şi valoarea darului de nuntă, scrie Adevărul.

Potrivit noii declaraţii de avere, Mihai Chirica a adăugat în bugetul familiei un dar de nuntă de 57.000 de euro. Suma este consistentă dacă ţinem cont de faptul că la evenimentul din luna mai au participat doar prieteni apropiaţi şi rudele celor doi miri.

Faţă de declaraţia de anul trecut, edilul a mai adăugat, pe lângă trei terenuri şi o locuinţă de 70 de metri pătraţi, încă un apartament de 72 de metri pătraţi, cumpărat de noua sa soţie în 2014. Edilul a mai câştigat şi 5.000 de euro din închirierea unei locuinţe dintr-o zonă centrală a oraşului. Noua sa soţie a lucrat o perioadă în Primăria Iaşi, acolo unde s-au şi cunoscut, dar ulterior a părăsit instituţia pentru un job în mediul privat.

Chirica este la al treilea mariaj, iar căsătoria a avut loc în mai 2017, la Târgu Neamţ.

Etichete: Mihai Chirica
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole