Antena 3 CNN Actualitate Social Câte zile libere vor avea românii în 2018

Câte zile libere vor avea românii în 2018

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:59 07 Dec 2017 Modificat la 09:59 07 Dec 2017

Nici nu au venit încă sărbătorile de iarnă și românii sunt deja nerăbdători să afle câte zile libere le va aduce anul următor și ce planuri de vacanță își pot face. În 2018, vor fi 14 zile libere, stabilite pentru sărbători publice şi religioase.

Primele zile libere din 2018 sunt cele de Anul Nou, adică pe 1 şi 2 ianuarie. Tot în ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Principatelor Române. 24 ianuarie va pica anul viitor într-o zi de miercuri.

Anul viitor, Paştele catolic şi cel ortodox cad la o săptămână distanţă. Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 şi 9 aprilie. 

Ziua Muncii, 1 Mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni. Trei săptămâni mai târziu, e rost de încă două zile libere cu ocazia Rusaliilor, pe 27 şi 28 mai, care pică duminică şi luni. 

Ziua Copilului, 1 iunie, va fi anul viitor într-o vineri. Iată deci încă trei zile libere. 

Dacă Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte miercuri, pe 15 august, de Sfântul Andrei, care va pica vineri, angajaţii vor începe weekendul mai devreme şi vor avea astfel mai multe zile la dispoziţie pentru a sărbători. 

Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, nu îi ajută pe români de data aceasta. Ea se va sărbători într-o sâmbătă. Ultimele zile libere ale lui 2018 sunt cele de Crăciun. 25 şi 26 decembrie vor pica anul viitor marţi şi miercuri. În aceste zile, angajatorii sunt obligaţi să dea liber salariaţilor. 

Persoanele care trebuie totuşi să lucreze cu ocazia liberelor legale au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzator în următoarele 30 de zile.

Ce zile libere vor avea românii în 2018
1 şi 2 ianuarie - Anul Nou
24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
8 şi 9 aprilie - Paştele
1 mai - Ziua Muncii
27 şi 28 mai - Rusaliile
1 iunie - Ziua Internatională a Copilului
15 august - Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie - Sfântul Andrei
1 decembrie - Ziua Naţionala a României
25 şi 26 decembrie - Crăciunul
Sursa: Codul Muncii

Etichete: zile libere
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole