Antena 3 CNN Externe Catalonia își va proclama independența. ”Aceasta este voința poporului”. Decizia finală o vor lua parlamentarii

Catalonia își va proclama independența. ”Aceasta este voința poporului”. Decizia finală o vor lua parlamentarii

1 minut de citit Publicat la 20:47 10 Oct 2017 Modificat la 20:47 10 Oct 2017

UPDATE: Preşedintele separatist catalan, Carles Puigdemont, a semnat marţi seara, împreună cu parlamentari din majoritatea sa, o declaraţie de independenţă, dar a suspendat-o, "chemând la dialog", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului regional. 

"Constituim Republica Catalană, ca stat independent şi suveran, de drept, democratic şi social", arată această declaraţie semnată de cele trei partide pro-independenţă. "Dar preşedintele o suspendă chemând la dialog", a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului catalan. 

UPDATE: Carles Puigdemont a anunțat că este nevoie de o sesiune formală a Parlamentului Cataloniei, pentru a declara independența regiunii. Totodată, a spus că procedura declarării independenței va trebui suspendată, pentru un dialog cu autoritățile spaniole, pentru ca tranziția să se facă fără probleme.

Liderul catalan a subliniat că relația cu Spania s-a deteriorat prea mult, deși catalanii și-au dorit mereu un dialog, dar autoritățile spaniole nu au făcut nimic.

Decizia finală va aparține Parlamentului Cataloniei.

Update: Poliția spaniolă a închis întreg parcul Ciutadella, acolo unde se află Parlamentul regional catalan. În cazul unui anunț privind independența Cataloniei, există posibilitatea unui răspuns dur din partea guvernului spaniol. 

În timp ce autoritățile păzesc toate instituțiile, iar Parlamentul este securizat cu zeci de oameni ai legii, locuitorii din Catalonia așteaptă pe stradă marele anunț.

Mii de catalani cu steaguri ale Cataloniei așteaptă anunțul lui Puigdemont în centrul Barcelonei, dar și la limita permisă de autoritățile spaniole, lângă parlamentul regional. 

Liderul Puigdemont urmează să facă marele anunț la ora 20:00, după ce și-a amânat deja de două ori, cu câte o oră, anunțul privitor la independența Cataloniei. 

Știrea inițială: Carles Puigdemont, liderul separatist al regiunii Catalonia, a amânat cu o oră discursul programat marţi seară în Parlamentul regional, privind proclamarea indenpendenței.

Puigdemont, care are ultimul cuvânt  încearcă să găsească o soluţie pentru aplicarea rezultatului referendumului prin care peste 90% dintre votanţi au optat pentru separarea de Spania. Reprezentanta Partidului Democrat European Catalan, Marta Pascal, a asigurat că Guvernul va înclina spre „o declaraţie simbolică de secesiune". 

Liderul separatiştilor catalani a fost întotdeauna un adept al independenţei şi puţini sunt cei care se îndoiesc de faptul că acesta ar putea aplica rezultatele consultării populare din 1 octombrie.

Manifestaţia uriaşă care a avut loc duminică la Barcelona a pus şi mai multă presiune, în pragul adoptării unei posibile declaraţii de independenţă. Guvernul a privit de la distanţă cea mai mare demonstraţie de forţă organizată de cei care se opun separării Cataloniei de Spania.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole