Într-o postare pe blogul personal, Cătălin Tolontan explică „Ce am pierdut când Cătălina Ponor a refuzat să intre în politică”.
Cătălina Ponor a refuzat oferta PSD Constanța de a participa la alegerile parlamentare, spunând că ”politica e o meserie murdară” și că „dacă eram într-o țară civilizată, cu politică normală, probabil merita să o fac”.
Jurnalistul Cătălin Tolontan atrage însă atenția că această politică murdară este cea care a făcut posibil ca Ponor și alți peste 500 de campioni să aibă o pensie decentă la o vârstă fragedă, fiind una dintre cele mai favorabile legi ale rentei sportive din Europa.
Totodată, Tolontan că dacă ne bazăm pe astfel de reguli atunci nu „e de mirare că nu se bat valorile” jobul de politician. „Sînt fraieri oamenii calificați și demni că nu-și doresc oprobriul nostru zilnic. Dar cât de mult contează totuși rușinea și umilirea pe care le-o aplicăm?”, întreabă Tolontan.
„Atacurile permanente sau lipsa publică de încredere îi afectează până și pe cei mai talentați, mai curajoși și mai tari dintre noi. Cel puțin așa ne-a mărturisit, tuturor, la Rio, Cătălina Ponor (...) Alegerile vor ajunge normale și România va avea o șansă la civilizație atunci când Cătălina Ponor nu va mai găsi că e rușinos să intre în politică, dar pentru asta va trebui să o vadă acolo pe Cătălina Ponor”, a explicat Tolontan.