Antena 3 CNN Actualitate Cătălin Popescu Tăriceanu, declarație după adoptarea Legilor Justiției

Cătălin Popescu Tăriceanu, declarație după adoptarea Legilor Justiției

<1 minut de citit Publicat la 18:54 11 Dec 2017 Modificat la 18:54 11 Dec 2017

Plenul Camerei Deputaților a aprobat modificările la Statutul judecătorilor și magistraților și, de asemenea, s-a votat și proiectul de modificare a Legii ANI, al lui Florin Iordache, prin care interdicțiile puse deputaților și senatorilor, care s-au dovedit că nu au respectat prevederile legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează din drept.

"Senatul a fost sesizat astăzi, în calitate de cameră decizională, cu două proiecte de legi care au fost astăzi votate la Camera Deputaților. Este procedura uzuală și sigură. În calitate de președinte al Senatului, am convocat biroul permanent pentru a stabili, pentru cele două legi, termenele de depunere a amendamentelor și de prezentare a raportului final. Pentru ambele legi, termenul de depunere a amendamentelor a fost stabilit pentru joi, 14 decembrie, ora 9, iar depunerea raportului, pentru luni, 18 decembrie, a spus Cătălin Popescu Tăriceanu. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole