Antena 3 CNN Actualitate Locale „Cătălin, orice ai fi făcut trebuie să știi că noi, părinții tăi, îți vom fi alături și te vom ajuta. Fă-te văzut, suntem foarte îngrijorați!”

„Cătălin, orice ai fi făcut trebuie să știi că noi, părinții tăi, îți vom fi alături și te vom ajuta. Fă-te văzut, suntem foarte îngrijorați!”

1 minut de citit Publicat la 17:28 29 Mai 2018 Modificat la 17:28 29 Mai 2018

Din cursul zilei de ieri, luni, 28 mai, au început căutările lui Iszlai Antoniu Cătălin, 21 de ani, dispărut din localitatea Gambolò în provincia Pavia. Au fost mobilizați în căutările tânărului nostru conațional, pompierii și grupul de protecție civilă cu unitatea cinofilă. La căutări este folosit și un elicopter, scrie Rotalianul.ro.

Câinii folosiți în căutarea băiatului au reușit să identifice urmele sale în localitatea Stradella, în apropierea căii navigabile care leagă satul de centrul orașului Gambolò. Cercetările sunt concentrate în aceste momente tocmai în acest teritoriu, a fost necesară și intervenția scafandrilor pentru a se verifica interiorul canalului. Unele videocamere ar fi surprins prezența lui Cătălin în această zonă, conform celor relatate de La Provincia Pavese.

Telefonic, din România, tatăl lui Cătălin  ne-a transmis următoarele: „Pare că s-au găsit niște mesaje în care Cătălin scrie că se sinucide. Eu nu știu despre ce vorbește, la ce se referă, dacă a făcut vreo prostie sau ceva. Era un copil cuminte, nu știa altceva decât casă și serviciu. Poate a făcut ceva, poate e speriat, aș vrea să-i trasmit să iasă la lumină că totul se poate rezolva, totul are o rezolvare iar noi, părinții lui, îl vom ajuta și îi vom sta alături orice s-ar fi întâmplat.”

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole