Momentul de cumpănă a fost în urmă cu aproape 20 de ani, atunci când Micloş a fost nevoit să se catapulteze din MiG-ul său 21 LanceR al cărui motor nu a mai funcţionat, potrivit adevarul.ro.
Se afla deasupra unei comune de lângă Turda, când avionul a început să cadă, practic, din cer. Deşi primise ordin să-şi salveze viaţa, "Miki" se gândea doar la cei peste care urma să se prăbuşească aeronava.
Aşa că a reuşit, cu eforturi mari, să ducă aparatul departe de comună, evitând totodată, în acest picaj, şi o benzinărie, şi cu numai câteva secunde înainte ca aparatul de zbor să se strivească de sol, a tras maneta de catapultare.
Foto: Forţele Aeriene Române/Facebook
S-a ales cu probleme la coloana vertebrală şi era convins că nu va mai zbura vreodată, însă s-a refăcut după jumătate de an.
Fost "numărul 1" al primei escadrile de F-16 Fighting Falcon a Forţelor Aeriene Române, comandorul Cătălin Micloş a devenit apoi noul comandant al Bazei 86 Aeriene Borcea, unde sunt cazate F-16 Fighting Falcon.
Fost pilot de MiG-21 LanceR, Cătălin Micloş este primul pilot român care a zburat în simplă comandă pe F-16 Fighting Falcon.