Antena 3 CNN Actualitate Justiție Cătălin Mavrichie, asasinul lui "Caiac" din Craiova, va fi eliberat condiţionat după 13 ani de la crimă

Cătălin Mavrichie, asasinul lui "Caiac" din Craiova, va fi eliberat condiţionat după 13 ani de la crimă

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 18:14 29 Noi 2021 Modificat la 18:14 29 Noi 2021

Cătălin Mavrichie a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru crima din vara anului 2008, atunci când l-a împuşcat şi l-a ucis pe Mihai Pîrvu, unul dintre liderii grupării interlope "Frăţia" din Craiova.

Aflat în penitenciar de 13 ani, Mavrichie a făcut cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Târgu-Jiu, iar instanţa a admis cererea lui Mavrichie, decizia fiind luată pe 24 noiembrie 2021.

"Admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind petentul condamnat Mavrichie Marian Cătălin. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat (...) Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare", se arată în decizia luată de Judecătoria Târgu-Jiu.

Mai mult, potrivit unor surse citate de jurnaliştii Ziarul de Craiova, procurorii nu au contestat decizia instanţei, astfel că asasinul lui Caiac va fi eliberat.

Fapta pentru care Mavrichie şi-a petrecut ultimii 13 ani din viaţă s-a produs pe 26 august 2008, în Craiova, după un joc de poker între mai mulţi interlopi din oraş.

Legenda din jurul lui Caiac, unul dintre cei mai temuţi interlopi din România

Povestea lui Caiac a început imediat după Revoluţie, atunci când afacerile din Craiova au fost preluate de Mihai Pârvu de la 'vechea gardă'. Caiac i-a strâns în jurul său pe Gigi Zavera zis 'Gigioc', Gigel Ţăndărescu zis 'Roşianu', Fănel Trandafir zis 'Cimino' şi pe Ion Ilie zis 'Ilie Puşcărie'. Împreună, interlopii au fondat gruparea interlopă "Frăţia" din Craiova, liderul incontestabil fiind Caiac.

Caiac şi locotenenţii săi au pus mâna pe mai multe spaţii comerciale din Craiova, unde şi-au deschis restaurante.

'Frăţia' controla majoritatea pieţelor din Craiova, de unde veneau sume importante de bani, însă cei mai mulţi bani erau obţinuţi din cămătărie.

Anul 2003 a fost anul de glorie al 'Frăţiei' şi al lui Caiac. Mihai Pârvu a dat ordin la acea vreme ca niciun ţigan din Craiova să nu mai intre în centrul oraşului, în discotecile şi barurile controlate de gruparea interlopă.

Ca răspuns, sute de ţigani au ieşit în stradă şi au cerut răzbunare. Înarmaţi cu bâte, săbii şi topoare, ţiganii au vrut să îşi măsoare forţele cu 'Frăţia', însă războiul a fost oprit de intervenţia mascaţilor.

După ce a trasat 'graniţele' şi a reuşit să îşi consolideze poziţia în lumea interlopă, Caiac s-a retras de la conducerea 'Frăţiei' şi a rămas cu afacerile.

Împuşcat în cap de bodyguard-ul său, după un joc de poker de 50.000 de euro

În noaptea de 25 spre 26 august 2008, Caiac a jucat poker alături de mai mulţi prieteni, printre care şi bodyguard-ul său, Cătălin Mavrichie.

Acesta din urmă împrumutase 50.000 de dolari de la cămătarii din oraş pentru a putea intra la masă.

La finalul jocului de poker, Mavrichie a pierdut toţi cei 50.000 de dolari şi l-a bănuit pe Caiac că ar fi măsluit cărţile de joc.

În aceeaşi noapte, Mavrichie a mers la Caiac acasă, într-un bloc din Craiova, şi i-a cerut revanşa.

Cei doi au mai jucat poker până când Mavrichie i-a reproşat lui Caiac că a măsluit cărţile şi i-a furat banii.

La un moment dat, Caiac l-a lovit pe Mavrichie cu o sabie şi i-a despicat maxilarul, iar acesta din urmă, înarmat cu două pistoale, unul cu bile şi altul cu glonţ, l-a împuşcat pe Caiac în cap şi în abdomen.

Ambii au ajuns la spitalul din Craiova, însă doar Mavrichie a supravieţuit.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole