Antena 3 CNN Politică Cătălin Cîrstoiu, primele declarații după ce a fost desemnat candidat comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei

Cătălin Cîrstoiu, primele declarații după ce a fost desemnat candidat comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei

Xenia Croitoru
1 minut de citit Publicat la 11:31 20 Mar 2024 Modificat la 11:31 20 Mar 2024

Reporter: Cum ați primit această variantă a candidaturii dumneavoastră? 

Cătălin Cîrstoiu: Faptul că sunt aici, spune totul. 

Reporter: Aveți emoții?

Cătălin Cîrstoiu: Nu, deloc!

Coaliția ar urma să anunțe astăzi  oficial candidatul comun pentru Primăria Capitalei, dar și programul politic pentru București. 

Campania acestuia va fi coordonată de Gabriela Firea și Sebastian Biurduja, care își doreau, la rândul lor, fotoliul de primar general. Aceștia au fost numiți ieri coordonatori politici ai lui Cătălin Cîrstoiu. 

Candidați comuni vor fi și pentru primăriile de sector, însă, potrivit unor surse politice, este posibil ca anunțul privind aceste candidaturi să nu fie făcut zilele acestea.

La Sectorul 1, social-democrații îl vor susține pe George Tuță, din partea PNL, la Sectorul 2 se vehiculează numele lui Dan Cristian Popescu din partea PSD și Robert Negoiță pentru Sectorul 3 din partea PSD.  

La Sectorul 4, Daniel Băluță va fi susținut de PNL, Rareș Hopincă la Sectorul 5 și Ciprian Ciucu la Sectorul 6, din partea PNL, susținut de PSD. 

Averea lui Cătălin Cîrstoiu

Cătălin Cîrstoiu, medicul cu care PSD şi PNL vor să câştige Primăria Capitalei la alegerile locale din 9 iunie 2024, are nu mai puţin de 25 de conturi bancare, dar şi un salariu pe măsură, ca manager al Spitalului Universitar Bucureşti.

Medicul Cătălin Cîrstoiu este profesor universitar, manager al Spitalului Universitar din Bucureşti, începând cu martie 2020. Cîrstoiu este şi finul lui Traian Băsescu.

Managerul Spitalului Universitar deţine o casă în Mogoşoaia, un teren intravilan în Ilfov şi nu mai puţin de 25 de conturi la bănci, în euro, dolari şi lei.

Mai are un apartament în Sectorul 1 de peste 100 de metri pătraţi, dar şi bijuterii în valoare de 150.000 de euro.

Cât despre venituri, Cătălin Cîrstoiu are 11 conturi în euro care însumează 406.997 de euro, zece conturi în lei cu 1.571.544 de lei şi patru conturi în dolari cu o valoare totală de 52.530 de dolari.

Medicul Cătălin Cîrstoiu încasează anual aproape 451.000 de lei de la Spitalul Universitar pentru funcţia de manager.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole