Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi fost prinsă în flagrant când dădea mită mamei unei judecătoare.
Ar fi vorba despre 50.000 de euro, bani care ar fi trebuit să îi asigure lui Cherecheş o sentință mai blândă în dosarul în care deja a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare.
Tranzacția urma să aibă loc între soacra primarului și mama judecătoarei.
Primarul din Baia Mare se leapădă de gestul soacrei lui și spune că nu a știut de planurile acesteia și că nu știe exact despre ce este vorba.
"Nu am mai vorbit cu ea de când m-am însurat" spune primarul, într-o declarație exclusivă pentru Antena 3 CNN.
"Mi se pare o prostie. Nu știu despre ce e vorba. Eu sunt la birou, îmi văd de treabă. Lăsați-mă să mă interesez”, a mai precizat Cherecheș.
La insistențele reporterului, primarul a precizat: "Cu soacra n-am vorbit de când m-am însurat. Stă în alt oraș”, a completat edilul.
De asemenea, Cherecheș a subliniat că nu avea de unde să știe că soacra sa cunoaște vreun magistrat.
"De unde să știu că o cunoaște pe mama judecătoarei. Trebuia să-mi spună și mie că o cunoaște. Nu e exclus să fie vreo manevră”, a mai afirmat primarul.