Antena 3 CNN Show Showbiz Cătălin Botezatu, primele declarații după ce i-a fost extirpată tumora rară

Cătălin Botezatu, primele declarații după ce i-a fost extirpată tumora rară

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:19 22 Sep 2019 Modificat la 19:19 22 Sep 2019

Cătălin Botezatu a ajuns în România. Celebrul designer a dezvăluit că starea lui de sănătate este una bună și că se află în perioada de recuperare.

„Bună, dragii mei! După o absență de 20 de zile, iată că intru din nou în contact cu voi. O fac în primul rând pentru a vă mulțumi, pentru că au fost atât de multe… mii de mesaje pe toate rețelele de socializare, încât mă simt onorat și mă simt mai iubit ca niciodată. Vă mulțumesc, începând cu prietenii mei, care s-au urcat în avioane în momentul în care au aflat de ceea ce mi se întâmplă, până la persoane care mi-au scris din toate colțurile lumii; și care au sunat neîncetat și care mi-au transmis neîncetat zeci, sute de mesaje, interesându-se de viața mea.

Sunt bine acum, sunt ok, sunt în România. Sunt într-un loc drag mie, la Mary, buna mea prietenă, aici, la pensiunea Mai – am o perioadă de recuperare, care este destul de grea, dar peste care voi trece. Și vă asigur că totul o să fie bine de acum încolo și vom ține legătura mai mult. Încă o dată: mii de mulțumiri prietenilor mei, medicilor, oamenilor de televiziune, oamenilor din televiziuni, lista este enormă. Cert este că vă iubesc foarte tare și m-am simțit atât de iubit, încât asta mi-a dat putere. Vă mulțumesc și vă iubesc”, a spus designerul într-o filmare făcută publică atât pe Instagram, cât și pe Facebook.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole