Antena 3 CNN Coronavirus Cât va dura criza provocată de COVID-19. Avertismentul Băncii Mondiale

Cât va dura criza provocată de COVID-19. Avertismentul Băncii Mondiale

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 15:45 17 Sep 2020 Modificat la 15:45 17 Sep 2020

Într-o intervenție de la distanță în cadrul unei conferințe desfășurate la Madrid, Reinhard a spus că va exista, probabil, o revenire rapidă, pe măsura ridicării restricțiilor sanitare, însă o recuperare completă ar putea să dureze chiar și 5 ani.

Potrivit acesteia, recesiunea provocată de pandemie va dura mai mult în anumite țări și va adânci inegalitățile, în condițiile în care săracii din țările bogate vor suferi mai mult decât restul populației iar țările care sunt, la rândul lor, sărace, vor fi mai grav afectate decât țările bogate.

Reinhard a adăugat că rata globală a sărăciei va crește pentru prima dată în ultimii 20 de ani, ca efect al pandemiei.

Cât costă pandemia, pe cap de om

Conform unei estimări făcute de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltară Economică (OCDE), nota de plată pe termen lung a pandemiei de COVID-19 s-ar putea ridica la 7 trilioane de dolari.

La nivelul actual al populației globale, asta înseamnă o pierdere medie de aproximativ 900 de dolari pentru fiecare ființă umană, indiferent de locul unde trăiește.

Prognoza OCDE indică o contracție economică globală de 4,5% până la sfârşitul anului iar pentru 2021 estimările arată o creștere de 5%.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole