O echipă de cercetători NASA din domeniul rachetelor dezvoltă roboți subacvatici autonomi capabili să ajungă acolo unde oamenii nu pot ajunge, în adâncurile uriașelor platforme de gheață din Antarctica. Sarcina roboților este de a înțelege mai bine cât de repede se topește gheața și cât de repede ar putea cauza creșterea catastrofală a nivelului mării, notează CNN.
În martie, oamenii de știință de la Jet Propulsion Laboratory din cadrul NASA au coborât un robot cilindric în apele înghețate ale Mării Beaufort, la nord de Alaska, pentru a colecta date la 30 de metri adâncime. Acesta a fost primul pas în cadrul proiectului „IceNode”.
Scopul final este de a lansa o flotă de astfel de roboți în Antarctica, care se vor agăța de gheață și vor capta date pe perioade lungi într-unul dintre cele mai inaccesibile locuri de pe Pământ.
Există o nevoie urgentă de a înțelege mai bine acest continent îndepărtat și izolat; ceea ce se întâmplă aici are implicații globale.
O serie de cercetări recente sugerează că gheața Antarcticii s-ar putea topi în moduri noi și alarmante, ceea ce înseamnă că prognoza privind creșterea nivelului mării ar putea fi mult subestimată. Dacă stratul de gheață al Antarcticii s-ar topi complet, aceasta ar provoca o creștere globală a nivelului mării de aproximativ 60 de metri - ceea ce ar însemna o catastrofă totală pentru comunitățile de coastă.
Oamenii de știință sunt deosebit de interesați să înțeleagă ce se întâmplă cu platformele de gheață din Antarctica, plăci uriașe de gheață plutitoare care se înalță în ocean și care reprezintă o apărare importantă împotriva creșterii nivelului mării, acționând ca un dop pentru a reține ghețarii de pe uscat.
„Linia de ancorare” - punctul în care ghețarul se ridică de pe fundul mării și devine o platformă de gheață - este locul în care poate avea loc cea mai rapidă topire, deoarece apa caldă a oceanului mănâncă gheața de dedesubt.
Însă a fost extrem de dificil să se obțină o imagine detaliată a liniei de ancorare în peisajul antarctic periculos.
„Ne gândim de ani de zile cum să depășim aceste provocări tehnologice și logistice și credem că am găsit o cale”, a declarat Ian Fenty, climatolog la JPL și director științific al IceNode.
NASA intenționează să lanseze în apă aproximativ 10 roboți IceNode, fiecare având o lungime de aproximativ 2,5 metri și un diametru de 10 centimetri, de la o gaură de foraj în gheață sau de la o navă din largul coastei. Acești roboți nu au propulsie, dar vor merge pe curenții oceanici, dirijați de un software special, până la destinația lor din Antarctica, unde își vor activa „trenul de aterizare” - trei picioare care se extind și se fixează de gheață.
Odată instalate, senzorii lor vor monitoriza viteza cu care apa caldă și sărată a oceanului topește gheața, precum și viteza cu care apa rece de topire se scufundă.
Flota ar putea funcționa timp de până la un an, capturând date de-a lungul anotimpurilor, a declarat NASA.
După ce vor termina monitorizarea, roboții se vor desprinde de gheață, vor pluti în derivă la suprafața oceanului și vor transmite datele prin satelit. Aceste date pot fi apoi introduse în modele computerizate pentru a îmbunătăți acuratețea proiecțiilor privind creșterea nivelului mării.
„Acești roboți sunt o platformă pentru a aduce instrumente științifice în cele mai greu accesibile locuri de pe Pământ”, a declarat Paul Glick, inginer mecanic în robotică la JPL și cercetător principal IceNode.
Echipa se concentrează în prezent pe dezvoltarea capacităților tehnice ale roboților și sunt planificate mai multe teste. În prezent, nu există un calendar exact pentru momentul în care aceștia vor fi desfășurați în Antarctica, a declarat Glick pentru CNN, „dar ideal ar fi să fie cât mai curând posibil”.
Roboții au mai fost folosiți pentru a cerceta sub gheața Antarcticii. Un proiect de cercetare recent a folosit un robot asemănător unei torpile numit Icefin, un vehicul operat de la distanță care a înregistrat informații despre căldura, salinitatea și curenții oceanici.
Însă, în timp ce Icefin includea un sistem de propulsie și rămânea atașat de un cablu, prin intermediul căruia era controlat și putea trimite înapoi date, IceNodes va fi complet autonom.
Ambele sisteme se completează reciproc, a declarat Rob Larter, geofizician marin la British Antarctic Survey, care a făcut parte din proiectul de cercetare care a utilizat Icefin.
În timp ce Icefin poate furniza date în timp real, implementările sunt limitate de timpul în care o gaură de foraj poate fi menținută deschisă înainte de a îngheța, de obicei o chestiune de zile. IceNodes va fi capabil să colecteze date pe perioade mult mai lungi, dar nu va transmite până când misiunea sa nu se va încheia.
Implementarea ambelor aparate este o provocare și implică riscuri substanțiale pentru echipamentele sofisticate, a declarat Larter pentru CNN, „dar astfel de abordări inovatoare și asumarea de riscuri sunt necesare pentru a afla mai multe despre lumea critică ascunsă sub platformele de gheață”.