Antena 3 CNN Actualitate Cât mai costă în România un permis auto luat cu şpagă

Cât mai costă în România un permis auto luat cu şpagă

<1 minut de citit Publicat la 16:17 26 Apr 2017 Modificat la 16:17 26 Apr 2017

Procurorii din Iaşi au demarat o investigaţie împotriva şpăgilor ce se dau pentru obţinerea permiselor de conducere. Un instructor auto a fost deja reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat că a primit 3.000 de euro de la doi cursanţi. Biroul şefului Serviciului Permise a fost percheziţionat în acest caz, scrie adevarul.ro.

Instructorul auto Jan Racoviţă, din municipiu, este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi va fi prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, alături de Dănuţ Neculai, suspecta de complicitate la aceeaşi infracţiune.    

„În perioadele 22 septembrie  - 15 noiembrie 2016 şi 24 aprilie – 25 aprilie 2017,  inculpatul Racoviţă Jan, în calitate de instructor auto, a pretins şi primit de la două persoane câte 1.500 euro. În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.I.V) Iaşi şi că-l va determina pe acesta să ajute persoanele respective să promoveze proba practică a traseului şi implicit să obţină permisul de conducere”, au precizat procurorii DNA Iaşi.  

Etichete: spaga mita
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole