Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Cât mai contează Evgheni Prigojin în jocurile Rusiei: ”Îşi vede de propria siguranţă”

Cât mai contează Evgheni Prigojin în jocurile Rusiei: ”Îşi vede de propria siguranţă”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:01 29 Iun 2023 Modificat la 12:01 29 Iun 2023

La sfârşitul săptămânii, Kremlinul s-a angajat să nu-i urmărească în justiție pe Prigojin și pe luptătorii săi, chiar dacă Putin i-a catalogat drept trădători, iar autoritățile s-au grăbit să fortifice apărarea Moscovei în timp ce răzvrătiții se apropiau de capitală. 

”Cred cu siguranţă că aceasta a fost cea mai mare ameninţare pentru Vladimir Puțin. Cred că ameninţarea, totuşi, nu a constat în riscul că aceasta ar putea fi cu adevărat o lovitură de stat. Ameninţarea acum este gradul de slăbiciune pe care aceste evenimente au expus-o”, este de părere Catrina Doxsee, analist de politică externă

Soarta controlului asupra grupului Wagner, care include active și operațiuni în întreaga lume, este neclară acum.

”Prigojin îşi vede de propria siguranţă, asigurându-se că supravieţuieşte acestei încercări suficient pentru a avea interese în străinătate. Dar, dincolo de asta, obiectivul său principal va fi într-adevăr să consolideze aceste interese în străinătate, pentru a se asigura că poate rămâne în control asupra imperiului său de afaceri mai larg”, mai spune Catrina Doxsee.

Într-o declaraţie sfidătoare de luni, Prigojin a ironizat, din nou, armata rusă. Nu era clar dacă va putea să-şi păstreze forţa de mercenari.

Putin le-a oferit luptătorilor lui Prigojin fie să treacă sub comanda Ministerului rus al Apărării, fie să părăsească serviciul, fie să meargă în Belarus. 

Prigojin a declarat, fără a detalia, că liderii belaruși au propus soluții care să-i permită lui Wagner să opereze într-o jurisdicție legală, dar nu a fost clar ce înseamnă acest lucru. 

”Dacă renunţă la Wagner acum fără să lupte, dacă îl lasă pe Prigojin să continue să o controleze, vor primi o lovitură uriaşă în ceea ce priveşte influenţa lor geopolitică, abilităţile de proiecţie militară şi de informaţii, precum şi pierderea financiară a tuturor resurselor naturale pe care au reuşit să le exploateze. Această ultimă parte este deosebit de importantă din cauza cantităţii masive de sancţiuni care au fost impuse Rusiei de către Occident în urma invaziei lor în Ucraina”, a explicat Catrina Doxsee.

Potrivit declarațiilor făcute de însuși Vladimir Putin, doar din mai 2022 până în mai 2023, statul a plătit grupării Wagner peste un miliard de euro. Putin a adăugat că autoritățile ruse vor investiga modul în care au fost cheltuiți acești bani. 

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole