În anul școlar 2023-2024, Ministerul Educației acordă un număr de șase burse, în funcție de anumite condiții.
Alături de bursa de merit, de excelență olimpică I, de excelență olimpică II, socială și tehnologică, se acordă și o bursă pentru mamele minore.
Acest sprijin pentru mamele minore este menit să susțină participarea și reușita școlară a elevelor care frecventează cursurile de zi și au un copil sau mai mulți.
"Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare.
Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.
Termenul 'reintegrare' se referă la reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor", se menționează în metodologia-cadru de acordare a burselor școlare.
Elevele aflate într-o astfel de situație pot beneficia de această bursă pe baza de cerere, care trebuie să fie însoțită de certificatul de naștere al copilului pe care îl are în întreținere.
În vederea acordării bursei pentru mamele minore, părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:
- cerere a părintelui/reprezentantului legal;
- certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore.
"Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice", se mai precizează în metodologia-cadru.
Cât este bursa pentru mame minore?
Valoarea bursei pentru mamele minore este de 700 de lei, potrivit edu.ro.
Bursele pentru mamele minore se plătesc lunar, în perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevele cumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.