Antena 3 CNN Actualitate Cât este amenda pentru rovinietă în funcţie de maşină, în 2023

Cât este amenda pentru rovinietă în funcţie de maşină, în 2023

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 13:05 12 Ian 2023 Modificat la 13:03 12 Ian 2023

Cât este amenda pentru rovinietă în 2023? Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fostul CNADNR) este instiuţia care se ocupă de verificarea maşinilor, dar şi pentru amendarea şoferilor care circulă fără rovinietă.

CNAIR are amplasate pe drumurile naţionale din România şi pe autostrăzi peste 100 de camere pentru controlul rovinietei, astfel că este greu să scapi de amendă dacă pleci fără să achiţi rovinieta.

Potrivit legislaţiei, în cazul în care un şofer circulă fără rovinietă, autorităţile îl pot sancţiona în termen de cel mult patru luni, iar după depăşirea acestui termen, fapta se prescrie.

Cât e amenda pentru rovinietă în 2023

Potrivit noilor sancţiuni modificate de Guvern în martie 2022, amenda pentru rovinietă, în funcţie de maşină, este următoarea:

  • A: Autoturisme: de la 250 lei la 500 lei;
  • B: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: de la 750 lei la 1.250 lei;
  • C: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: de la 1.250 lei la 1.750 lei;
  • D: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: de la 1.750 lei la 2.250 lei;
  • E: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): de la 2.750 lei la 3.000 lei;
  • F: Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): de la 3000 lei la 4.500 lei;
  • G: Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 1.250 lei la 1.750 lei;
  • H: Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 1.750 lei la 2.250 lei.

De câte ori pot fi amendat pentru rovinietă?

După ce un şofer a fost sancţionat pentru rovinietă, inspectorii CNAIR au la dispoziţie două luni pentru a-l informa despre amendă. În tot acest timp, şoferul nu mai poate fi sancţionat pentru rovinietă.

"În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, se arată în OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Pentru şoferii care vor să verifice valabilitatea unei roviniete, CNAIR a pus la dispoziţie un sistem pe site-ul oficial www.cnadnr.ro.

De asemena, verificarea valabilităţii pentru rovinietă poate fi făcută şi pe site-ul erovinieta.ro, site unde, pe lângă verificarea valabilităţii, şoferii pot achita rovinieta sau taxa de pod, însă este nevoie de creearea unui cont. O altă metodă mai simplă este achiziţionarea rovinietei sau a trecerilor de pod direct din benzinării.

Cum se plăteşte rovinieta prin SMS

La achitarea tarifului de utilizare prin intermediul SMS, solicitantul:

  • a) Va transmite la numarul de telefon alocat, prin mesaj text, numarul de inmatriculare al vehiculului si tipul acestuia, conform clasificarii prevazute in anexa nr.1 la Ordonanta.
  • b) Va primi un mesaj text, prin care va fi informat ca rovinieta va fi emisa pentru datele furnizate, prevazute la lit. a)
  • c) Va confroma emiterea rovinietei prin transmiterea unui mesaj text
  • d) Va primi un mesaj text de confirmare a emiterii rovinietei, care va contine urmatoarele informatii care se inregistreaza in baza de date SIEGMCR
  • (i) Seria rovinietei
  • (ii) Numarul de inmatriculare al vehiculului
  • (iii) Tipul vehiculului, conform clasificarii prevazute la anexa nr.1 la Ordonanta
  • (iv) Anul, luna, ziua expirarii valabilitatii rovinietei

Pe langa informatiile prevazute la alin.(8) lit. d), in baza de date a SIEGMCR se vor inregistra si urmatoarele informatii:

  • (i) Seria unica a tranzactiei
  • (ii) Numarul de indentificare al vehiculului, astfel cum acesta este identificat si furnizat in mod automat de baza de date a Ministerului Afacerilor Interne – Directia regim premise de conduceresi inmatriculare vehicule
  • (iii) Anul, luna, ziua si ora de la care este valabila rovinieta

Exemplu: Daca vehiculul dvs. are numarul de inmatriculare B00AJV si este autoturism, si doriti in data de 27.12.2015 sa achitati o rovinieta pasii sunt urmatorii:

  1. veti trimite la 7500 un SMS cu textul “B00AJV A”
  2. veti primi un SMS cu textul “Vrei rovinieta cat. A (autoturism)-7zile, pt. B00AJV, tarif X EUR. Cost total X,Y EUR+TVA. Trimite DA pt.confirmare.”
  3. veti trimite la 7500 un SMS cu textul “DA”
  4. veti primi un SMS cu textul “A fost emisa rovinieta ………. Categoria A, pentru vehiculul B00AJV, valabil pana la …………… ora 23:59:59. Detalii valabilitate rovinieta: www.cnadnr.ro".

În prezent, rovinieta pentru un autoturism obişnuit costă între 3 euro pentru o zi şi 28 de euro pentru un an. Pentru vehiculele de transport marfă mai uşoare de 3,5 tone, preţurile sunt între 6 şi 96 de euro. Cele mai mari preţuri sunt pentru TIR-uri şi ajung la peste 1200 de euro pe an.

Pe lângă benzinării sau on-line, rovinieta se poate cumpăra şi prin SMS, însă doar pentru una sau şapte zile.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole