Dovada istorică a existenței lui Isus din Nazareth este stabilită de multă vreme și extrem de răspândită. La câteva decenii după perioada vieții sale, este menționat de istoricii evrei și romani, dar și de zeci de scrieri creștine, scria în aprilie ziarul britanic The Guardian.
În comparație cu Isus, regele Arthur, care ar fi trăit prin secolul V nu este menționat în epoca sa, ci doar la 3-400 de ani după momentul în care ar fi trăit.
Primele dovezi scrise care vorbesc despre Isus sunt epistolele Sf. Paul, la circa 25 de la moartea lui Hristos, în timp ce capitolele din Noul Testament datează de la circa 40 de la răstignire. E greu de imaginat un motiv pentru care scriitorii creștini ar fi inventat un Salvator evreu în acele vremi sub dominația romană.
Primul autor ne-creștin care scrie despre Isus este un istoric evreu Flavius Josephus, cel care scrie în anul 93 o istorie a iudaismului. Are două referințe la adresa lui Isus. Una dintre ele este controversată deoarece pare influențată de scrierile creștine.
Continuarea, aici.