Antena 3 CNN Life Pericolul din piscină. Cât de periculos este clorul pentru organismul tău

Pericolul din piscină. Cât de periculos este clorul pentru organismul tău

<1 minut de citit Publicat la 11:50 01 Iun 2018 Modificat la 11:50 01 Iun 2018

Există însă şi un aspect mai puţin plăcut al băii în  piscină: clorul din piscină, folosit pentru dezinfectarea apei. Se foloseşte în piscine sportive, în parcuri acvatice şi în apele balneare. Partea mai puţin plăcută este că folosirea clorului nu doar că omoară bacteriile prezente în apă, dar afectează şi bacteriile bune de pe pielea noastră. Urmarea? Pielea este agresată şi se deshidratează, şi cu siguranţă nu ne dorim nimic din toate acestea.

În cazul în care pielea este supusă acţiunii clorului pentru perioade foarte lungi de timp, este posibilă o îmbătrânire precoce a pielii. Clorul, de fapt, grăbeşte uscarea epidermei care, pe termen lung, duce la formarea de riduri, scrie CSID.
 
Persoanele cele mai afectate sunt cele care au o piele uscată sau sensibilă. Nici acasă nu suntem feriţi de prezenţa clorului în apă, dar e drept, în cantităţi mult mai mici. Dacă obişnuieşti să faci duşuri fierbinţi, ar trebui să renunţi la acest obicei, deoarece aburii din apa fierbinte conţin clor, pe care îi inhalăm, astfel, mult mai uşor. În plus, apa fierbinte accentuează deshidratarea pielii.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole